Intr-o casa tipica orice actiune este intreprinsa manual, fie ca este vorba despre pornirea aerului conditionat, inchiderea luminii sau reglarea caldurii furnizate de unitatea de incalzire centrala a locuintei.

In cazul casei inteligente electronicele si electrocasnicele pot fi controlate de la distanta, putand chiar sa comunice intre ele. Utilizatorii pot crea scenarii adica o regula sau un set de reguli care sa se aplice locuintei in momentul actionarii unui buton. O astfel de regula ar putea fi: daca temperatura scade sub 20 de grade sa porneasca centrala termica.

Casa inteligenta va oferi posibilitatea de a controla de la distanta dispozitivele din locuinta si de a seta reguli automate pentru functionarea acestora.

Ce avantaje ofera casa inteligenta?

Intrebarea cea mai frecventa este probabil „la ce ne foloseste o casa inteligenta”? Casa inteligenta usureaza viata locatarilor si ofera securitate si economie, aspecte destul de importante in ziua de azi.

Cum ne poate usura viata o casa inteligenta?

In casa inteligenta pot fi create o multitudine de scenarii care au la baza mai multe sisteme interconectate ce comunica intre ele. Astfel printr-o simpla apasare de buton poate fi actionata o singura functie sau mai multe functii simultan. Daca spre exemplu, seara dupa ce v-ati bagat in pat ati uitat lumina aprinsa in living si sa verificati usa de la intrare, casa inteligenta va actiona inchiderea automata a usii si stingerea luminii prin scenariul „somn”.

Cand plecati in concediu puteti sa stati de acum linistiti. Casa inteligenta ofera acces de la distanta prin intermediul internetului si astfel poti verifica in orice moment ce se petrece in locuinta sau daca esti deja pe drum si ai uitat sa stingi lumina si sa cobori storurile printr-o simpla apasare de buton poti realiza aceste actiuni fara a fi nevoie sa te intorci din drum.

Securitatea este foarte importanta pentru o locuinta. Putem accesa in timp real camerele video din casa pentru a verifica cand suntem la job daca bona are grija de copil, sa detecteze un intrus si sa trimita o notificare direct pe telefonul mobil sau daca vrem sa dam acces pentru o ora unui alt membru al familiei cand nu suntem acasa, putem oferi acces prin intermediul casei inteligente.

Economia este foarte importanta in intretinerea unei case. Cand locuinta este libera putem seta ca temperatura sa fie coborata automat la 18 grade si cand ne intoarcem sa creasca din nou la 22 grade in modul confort.

Sistemele audio wireless permit impartirea virtuala pe camere si controlul individual dintr-un punct central. Pot fi implementate sisteme audio multi-room ce permit sa asculti muzica diferita in camere diferite, poti crea un loc special „cinema” in casa ta unde sistemul automatizat va controla proiectorul, sistemul de lumini si sistemul audio.

In magazine exista deja o serie de produse inteligente, precum becuri smart, termostate automate si prize controlabile de la distanta. Fiecare dispozitiv inteligent utilizeaza propriul standard si poate fi controlat intr-un anumit mod de pe dispozitiv. In momentul de fata cele mai intalnite tipuri de dispozitive inteligente sunt:

  • intrerupatoare – controleaza de obicei luminile din casa, insa nu se limiteaza numai la corpuri de iluminat;
  • prize – ofera statistici privind consumul de curent si pot porni/opri automat dispozitivele conectate la ele in functie de parametri setati de utilizator si sunt ideale pentru automatizarea dispozitivelor non-smart;
  • becuri – pot fi oprite/pornite de la distanta sau automat in functie de evenimente, se poate controla intensitatea luminoasa si culoarea in cazul unor becuri led in special;
  • securitate – control de la camere video de securitate pana la yale de control al accesului in locuinta;
  • senzori – masoara temperatura, umiditatea, detecteaza fumul, nivelul de lumina exterioara si sunt folositi pentru activarea/dezactivarea altor dispozitive inteligente in functie de scenarii;
  • termostate – controleaza centralele termice, caloriferele si aparatele de climatizare pentru a raci/incalzi locuinta la valorile confortabile prestabilite.